să cochetăm cu hi5-ul
Din ciclul “hi5 is fun”, astăzi mă prezentăm hi5 fliiiiirt.
În primul rând, câtă lume mişto care are dependenţe haifaiviste mai ştiţi?
În al doilea rând, de ce a creat hi5ul un sistem de a întâlni pe cineva? (stupid)
În al treilea rând, de ce ar vrea unii să li se dea note la poze?
În al patrulea rând, de ce vor să li se confirme cât de naşpa naşpa sunt? (adică înţeleg că nu te-a dotat mama natură şi nu eşti tocmai tocmai băiatul viselor oricărei fete, ba din contra. tu de ce ai aluzia că eşti vreo lolită?)
În al cincilea rând, ce înseamnă pentru ei “relationship status: it’s complicated”? Adică cum, nu ştii ce sexualitate ai? Sau dacă eşti monogam sau poligam? Sau dacă puicuţa pe care ai f.. cu care ai făcut dragoste azi noapte este sau nu oficial doar o curvă?
În al şaselea rând, cu ce te-ar flata să ştii că ai admiratori şi cel mai important, câţi?
În al şaptelea rând, a observat careva cum arată secţiunea “hottest” pe domeniul românia în viziunea haifaivistelor?
(chinezii/japonezii/coreenii/whatever au invadat orice ţară*, asta aşa, ca bonus informativ)
*unde orice ţară nu e tocmai orice ţară.
În al optulea rând, de ce nu merge searchul după numele de pe flirt? Adică de ce să fie diferit de ală de pe hi5. Nu de alta, dar eram curioasă unde îşi făcea cumpărăturile.
În al nouălea rând, se observă cât de plictisită sunt?
În al zecelea rând, aşa, ca o concluzie. Să înţeleg că nimeni nu mai iese din casă şi se cuplează pe hi5?
În stilul later edit, m-am prostit eu sau nu mă mai lasă să dau log out de pe hi5? log out, display home page. Soluţie de criză?
filozoafă mă fac
mmm, am uitat exact despre ce era vorba. Crecă despre cum reclamele sunt ceva mai interesante decât orice altceva la tv. Lumea vrea să vândă, therefore deci reclame bune. La nivelul la care poate România (că mai sunt şi niveluri ca ăla de la Adria, asta e altceva). Programul tv este plin de oteveisme pentru că aşa ne place, pentru că atâta putem, pentru că ne plac bătaia, cearta, violurile. Pentru că cei care preferă ceva mai mult sunt minoritari. Pentru că toţi permit, pe nimeni nu deranjează. Sau nimeni nu se sesizează.
Rezultatul? E chiar mişto să mai auzi câte o reclamă care prinde şi o auzi următoarele săptămâni la oricine.
Îmi amintesc că Discovery era foarte interesant la 2 noaptea.
saturaţie
Ne considerăm persoane creative, da? Şi avem un nume care nu ne place. Sau ne place, da’ mai rar. Şi avem şi Adunarea Generală a Indivizilor Intersaţi de Numele Persoanelor cu care intră în contact. De ce? Nu înţeleg. De parcă nu ar putea să-mi atribuie ei acolo un nume. Oricare. Likeeee, Ca şi, am faţă de ceva. De un nume, adică. Ca atunci când rămâi surprins şi spui într-un mod savuros de cretin “dar nu ai faţă de gigel/maria/elendora”.
Eu de regulă nu ţin minte numele persoanelor care mi se prezintă. Adică îl uit în următoarele 5 secunde. Din a doua încercare, da. Dar niciodată din prima. Să-l ţin minte. Şi-mi amintesc că un tip cu care am făcut cunoştinţă din întâmplare în mult prea blamata noastră excursie a primit foarte senin din partea mea apelativul de Alex. Pentru că avea faţă de Alex. Şi pentru că, evident, nu i-am ţinut minte numele. După câteva ore m-am întors în camera de hotel şi le spun colegelor mai mult sau mai puţin entuziasmată că Alex & co. o să ne onoreze cu vizita lor în seara aia. Iar Alex i-a rămas numele pentru acele 5 zile.
Oricum, nu asta era ideea. Ideea era că am o subită şi reprimată poftă de a mă prezenta cu inventivităţi de moment. Cu Ana, cu Marcela, cu Carmen, cu Stefania, cu .. un nume de căţel, cu orice în principiu. Pe principiul mă plictisesc foarte repede de orice, m-am plictisit de numele meu. E vechi. E uzat. În câţiva ani o să-şi facă şi majoratul, e timpul să-l înnoim.
PS. Sunt la un pas de a-mi adopta numele celălalt pe care nu-l ştie mai nimeni şi să mă fac că nu l-am renegat acum ceva timp. Ar fi o idee să fac cu shcimbul, poate aşa nu o să mă mai plictisesc.
it’s gonna rain on your parade
Rain is fun.
Stăm? Mai bine nu. Mergem. Nu vreau acolo. De ce? E plictisitor. Şi nu vroiai prin ploaie? Mdaaa, dar nu acolo. Şi unde? Nu ştiu, tu du-te. Şi tu? Văd eu.
Ştii că ar merge nişte poze în ploaie? *mârâi* Mâhîîîî. Şi? NU!.
Unde să te duci că plouă. ..Stăm înăuntru. Dar plouă. Şi? O să răceşti. EU NU RĂCESC NICIODATĂ!!! Nu. Bine.
Aa, mai bine nu deschidem că se face curent. Mie îmi place curentul. Nu mă. Dar mi-e cald. Vrei să deschidem? Da. Mai bine nu. O doamne, deschide!! Dar tot mai fulgeră. Şi? Lasă-mă în pace!! Deschide atunci!! Mi-e frică. Mă doare-n cot. Nu deschid. Am plecat. Adina, plouă!! Şi nu o să mă omoare. Femeie, termină!! Taci mă.
***
Nu am mai stat în ploaie de fix două săptămâni. E trist.
Alaltăieri a plouat, dar eu aveam ameţeli. Azi a plouat, dar eu eram prea ocupată să râd ca nebuna certându-mă cu una pe mouse/tastatură/”nu pune aia la statuuus!!”/managementul ideilor neexprimate.
Mâine va ploua. Probabil. Dar eu nu voi ieşi în ploaie. Probabil.
Poimâine va ploua. Trebuie. Şi vom ieşi în ploaie. ^^
Today, it’s all about deflecting
Astăzi, totul este într-adevăr doar despre convenţii sociale. Despre cum trebuie să ne purtăm, ce să spunem, ce să facem într-o anumită situaţie. Modul în care arunci o privire, cum gesticulezi, unde te expui, cum te îmbraci (sau te dezbraci). Ce ticuri ai. Ce faci. Cu cine. Unde te duci. De ce.
Deviezi subiectul. Te faci că nu auzi. Dai un alt înţeles vorbelor auzite. Ţii în tine. Nu-ţi exprimi opiniile de teamă. Că nu vei fi auzit, că nimeni nu-ţi va respecta părerea, că ai idei mult prea nesemnificative. De fapt, e chiar adevărat într-o anumită măsură. În măsura în care gândeşti astfel.
Minţi pentru ai face pe cei din jur să se simtă bine. Doar pentru a auzi ce vor să audă. Complezanţă. Un întreg sistem de valori etice şi sociale care dărâmă inutil onestitatea. Minciuni irosite. Sinceritate neapreciată. Patetic.
white lies
what are those?
those are the lies we tell to make other people feel better
..i dont lie
rationalisations?
what are those?
those are the lies we tell to make ourselves feel better
no,we dont..
lies of omissions?
..
Partea a IV-a. Consecvenţă.
Am devenit ipohondrică. Asta sau încă trag de pe urma precedentei. Vorbeam cu cineva despre cât de minunat a fost concertul la care n-am fost şi îmi spunea că a fost şi Victor. Victor seamănă a german. Tipic, blond cu ochi albaştri. The point is, mi-a trezit amintiri. Nemţii sunt singurele persoane cu ochi albaştri pe care le suport. De sex masculin, adică. Sau poate mai sunt şi pe alte părţi ale planetei, nu am de unde să ştiu.
Mi-a amintit de Max. Era luni. Dimineaţa. Eu… reîncepeam. El… părea că se sfârşeşte. Era obosit, terminat, ruinat. Avea ochii roşii. Sala de aşteptare era goală. Cu excepţia lui.
Vorbea despre o anume “she”. Nu prea am înţeles. Nu prea ascultam. Eram mult prea euforică. Zâmbeam încontinuu, deşi ştiam că trebuie să încetez. I-am aruncat un “it’s gonna be ok” cu cel mai optimist zâmbet de care am fost în stare vreodată. Ştiam că nu e tocmai potrivit, dar am făcut-o.
Chestia este că i-am transmis o doză de optimism. A zâmbit. Am plecat. Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar trebuie să se fi terminat cu bine.
Toţi merită o a doua şansă. Dacă eu am primit-o, atunci toţi o merită.
TaxiPhobia
Draga mea conştiinţă,
Îţi mulţumesc că exişti. Sincer, fără tine aş fi o persoană absolut normală. Banală, aş putea spune. Îţi mulţumesc că nu îmi permiţi să mă urc într-un taxi nici măcar dacă m-aş simţi în siguranţă. Mint, n-am cum să mă simt în siguranţă. De fapt, tu eşti cea care se ofuschează chiar şi la vederea unui maxi/autobuz. Dar şi pentru asta îţi mulţumesc. Pentru că realizezi că dezvolt o mini-claustrofobie în paralelipipedele alea aglomerate. Şi vreau să ştii că, în ciuda situaţiilor enervante în care mă complaci, eu tot ţin la tine.
Cu adoraţie, a ta stăpână,
P. Adina
PS. Now I can’t feel my feet. :(
***
“îi place să îi suspecteze pe oameni de chestii dubioase”, aşa că ajunge să meargă pe jos mult mai mult decât pot suporta propriile ei picioare.
