saturaţie

Ne considerăm persoane creative, da? Şi avem un nume care nu ne place. Sau ne place, da’ mai rar. Şi avem şi Adunarea Generală a Indivizilor Intersaţi de Numele Persoanelor cu care intră în contact. De ce? Nu înţeleg. De parcă nu ar putea să-mi atribuie ei acolo un nume. Oricare. Likeeee, Ca şi, am faţă de ceva. De un nume, adică. Ca atunci când rămâi surprins şi spui într-un mod savuros de cretin “dar nu ai faţă de gigel/maria/elendora”.

Eu de regulă nu ţin minte numele persoanelor care mi se prezintă. Adică îl uit în următoarele 5 secunde. Din a doua încercare, da. Dar niciodată din prima. Să-l ţin minte. Şi-mi amintesc că un tip cu care am făcut cunoştinţă din întâmplare în mult prea blamata noastră excursie a primit foarte senin din partea mea apelativul de Alex. Pentru că avea faţă de Alex. Şi pentru că, evident, nu i-am ţinut minte numele. După câteva ore m-am întors în camera de hotel şi le spun colegelor mai mult sau mai puţin entuziasmată că Alex & co. o să ne onoreze cu vizita lor în seara aia. Iar Alex i-a rămas numele pentru acele 5 zile.

Oricum, nu asta era ideea. Ideea era că am o subită şi reprimată poftă de a mă prezenta cu inventivităţi de moment. Cu Ana, cu Marcela, cu Carmen, cu Stefania, cu .. un nume de căţel, cu orice în principiu. Pe principiul mă plictisesc foarte repede de orice, m-am plictisit de numele meu. E vechi. E uzat. În câţiva ani o să-şi facă şi majoratul, e timpul să-l înnoim.

PS. Sunt la un pas de a-mi adopta numele celălalt pe care nu-l ştie mai nimeni şi să mă fac că nu l-am renegat acum ceva timp. Ar fi o idee să fac cu shcimbul, poate aşa nu o să mă mai plictisesc.